Pentru o totală transparență a costurilor materiale pe care le presupune contractarea serviciilor noastre de consultanță, asistență și reprezentare juridică, vă prezentăm toate aspectele privitoare la onorariile percepute de firma noastră.
În primul rând, vă precizăm că onorariile percepute de I.S. GORJLEX S.A.  sunt stabilite în funcție de dificultatea, amploarea sau durata cazului dumneavoastră. Astfel, stabilirea onorariilor depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

                De asemenea, onorariile solicitate de firma noastră pot fi:

                Pentru că nimic nu este mai important pentru noi decât multumirea clienților noștri, onorariile noastre sunt negociabile. De asemenea, vă garantăm că vom dovedi  flexibilitate în ceea ce privește onorariul, lucru pe care, din nefericire, nu îl putem spune și despre taxe, deoarece indiferent de tip și de speță, acestea nu pot fi negociate. Dacă doriți mai multe amănunte privind aceste aspecte, puteți lua legatura cu noi folosind datele de contact. Vă stăm oricând la dispoziție privind eventuale nelămuriri sau întrebări referitoare la onorariile percepute de firma noastră!

Pentru că suntem conștienți că aspectul financiar este foarte important pentru orice persoană, iar obiectivul nostru principal este ca dumneavoastră, clienții noștri, să fiți pe deplin mulțumiți de serviciile noastre, vă oferim certitudinea unor tarife negociabile, în cazurile în care dispozițiile legale permit acest lucru, iar în cazul onorariilor în sume fixe, vă garantăm o grilă extrem de avantajoasă a tarifelor, așa cum veți observa, cu cele mai mici prețuri din domeniu. Pentru a vă forma o opinie cât mai clară asupra tarifelor pe care le practicăm, venim în sprijinul dumneavoastră și vă punem la dispoziție o grilă de tarife privind cele mai uzitate contracte și servicii pe care firma noastră vi le oferă.

DENUMIREA CONTRACTULUI/SERVICIULUI

TARIFE (RON) CU T.V.A.

Autentificarea testamentelor

150 LEI

Înființare societăți

200 LEI

Contract de comodat

250 LEI

Acte de constituire/modificare ale asociaților fără scop patrimonial/ ale fundațiilor și ale societăților comerciale

300 LEI

Contract de vânzare-cumpărare

5% DIN VALOAREA IMOBILULUI

Contract de donațíe

100 LEI

Consultanță și reprezentare în procesele civile/penale

200 LEI

Consultanță și asistență în conflicte de muncă

200 LEI

Cercetare/dezvoltare în științe sociale/ umaniste

500  LEI

Consultanță și asistență generală persoane fizice/ persoane juridice

2.000 LEI /LUNĂ

Acestea sunt doar cele mai solicitate 10 sevicii/contracte pe care firma vi le poate oferi , gama serviciilor noastre fiind mult mai variată, însă pentru toate acestea vă garantăm COSTURI MINIME și ÎNALTĂ CALITATE !!